REVIEW: Desperados III

in #commandos5 years ago


[shareaholic app="share_buttons" id="5459476"]

Pe la începutul anilor 2000, încă mai exista un gen de joc care astăzi ar fi considerat foarte de nișă... și sincer, nici atunci nu era foarte popular. Genul a fost practic inventat de Pyro Studios, o echipă de spanioli foarte talentați care a scos și seria Commandos.

Desperados: Wanted Dead or Alive a făcut prima dată ochi în 2001 datorită nemților de la Spellbound Entertainment și a fost practic un Commandos cu skin de Western. Mă rog, pentru vremea respectivă era un skin foarte frumos, băieții și fetele fiind foarte atenți la detalii. Și acest Desperados era la fel de autentic ca un Spaghetti Western din zilele bune ale lui Sergio Leone. Dacă nu știți ce vorbesc aici... e ok, sunt bătrân. Dar divagăm de la subiectul principal al review-ului.

Continuarea seriei, Desperados 2: Cooper's Revenge, a fost o încercare eșuată de a implementa 3D-ul în acest gen. Iar Helldorado e pur și simplu atât de prost încât nu merită menționat. Seria Commandos a murit după al doilea joc din serie, care a fost și ultimul care a meritat jucat. 3-ul a făcut greșeala capitală să adauge timed missions (într-un RTT!!!!!), iar 4 a fost o aberație căreia n-o să-i mai pronunț numele pentru că e mai bine pur și simplu să uităm că a existat. Din păcate, Pyro Studios se ocupă zilele astea cu... jocuri pe mobil... sau ceva framework de 3DS Max sau ceva.

Mă rog, RTT-ul (Real Time Tactics) n-ar fi fost nici primul, nici ultimul gen de joc de care lumea uită, dar uite că băieții de la Mimimi Games se încăpățânează să-l resusciteze. În 2016 au scos excelentul Shadow Tactics: Blades of the Shogun – iar acum în 2020, la aproape 20 de ani de la lansarea singurului Desperados care merita menționat, avem Desperados III.

Merită aici să menționez că au fost și destul de amabili încât să trimită un cod de review, așa că hai să vedem dacă e încă unul din cazurile când mai bine lași genul să moară decât să faci schimbări, sau dacă avem de-a face cu un RTT veritabil care poate încuraja mai mulți producători să dezvolte jocuri din acest gen.

Cei 5 care au speriat Vestul

Ca poveste, Desperados III este un prequel. Acțiunea are loc cu câțiva ani înainte de evenimentele din primul Desperados. Prin această plasare temporală, producătorii speră să adauge mai mult contur relațiilor dintre personajele care ne vor fi alături de-a lungul misiunilor.

N-o să insist prea mult pe această parte narativă, pentru că au trecut 20 de ani și probabil nimeni nu mai ține nimeni minte ce se întâmpla în Desperados și cine erau personajele. Însă pot înțelege că e mai ușor pentru noii fani ai seriei să înceapă să guste genul și ceea ce înseamnă Desperados. E o poveste clasică de Western, cu răzbunări, ceva întorsături de situație, ceva trădări și mult whisky. E ok acolo în background, nici n-avem de ce să cerem prea multe de la ea, pentru că oricum o să fim ocupați cu gameplay-ul efectiv.

Personajele sunt foarte bine făcute, atât grafic, cât și ca animații, producătorii folosind inclusiv motion capture pentru a le face să arate cât mai realist. Însă ce ne interesează sunt personalitățile și abilitățile lor, iar aici cei de la Mimimi excelează. Așadar, în aventurile noastre alături de John Cooper, Doc McCoy, Kate O'Hara, Hector (+Bianca) și Isabelle vom descoperi noi moduri prin care putem traversa harta și vom rezolva diverse situații complicate care uneori par fără ieșire.

Dacă prima dată Desperados a fost o clonă de Commandos cu skin western, acum avem o clonă de Shadow Tactics cu același skin western. Iar acest fapt nu este rău absolut deloc, pentru că lumea creată de Mimimi arată atât de realist încât singurul care lipsește este Clint Eastwood.

The good, the bad and the drunk

John Cooper este personajul principal al poveștii. Are o carieră mediocră de vânător de recompense și încearcă să calce pe urmele tatălui său, de la care a învățat cum să arunce un cuțit exact în gâtul adversarului. John ar putea la fel de bine să câștige orice competiție regională la aruncat cu banul, pentru că are o rezervă interminabilă de monede pe care le lasă pe toată harta atunci când încearcă să se furișeze pe lângă adversari. Mai marchează cu bănuți și încercările de a se apropia de inamici pentru a le lua gâtul – iar acțiunea se poate întâmpla fie de aproape, fie printr-o aruncătură direct în jugulară.

De asemenea, John Cooper mai are abilitatea de a doborî doi inamici dintr-un foc – la fel ca în legendele cu Andrii Popa. Personajul este ajutat și de o condiție fizică de invidiat, care-l ajută să ajungă în orice zonă a hărții cățărându-se pe liane și funii, sau chiar să înoate.

Doc McCoy (nu râde bă), sau cum îi spun prietenii "Mercenarul Bătrân" sau "Bulangiul ăla", își folosește cumva cunoștiințele dobândite în facultatea de medicină... dar în sensul opus. Adică omoară oameni foarte eficient, fie de aproape cu o seringă umplută cu otravă, fie de la distanță cu o pușcă cu lunetă perfect silențioasă. Nu mai are condiția fizică din tinerețe, dar compensează prin grenadele cu gaz și geanta pe care o aruncă în drum de au toți inamicii impresia că e vreun Louis Vuitton sau *insert nume de poșete scumpe aici*.

Kate O'Hara e personajul de care orice gașcă western are nevoie. Poate orbi temporar inamicii cu o sticlă de parfum sau, dacă își găsește o deghizare, îi poate "orbi" definitiv. Nu face ravagii doar cu parfumuri fine sau prin frumusețea ei radiantă, ci fiind ajutată de cineva care atacă din spate cu un cuțit în timp ce ea se lasă privită. Deși pare slabă ca personaj, poate deveni un membru valoros al echipei dacă este folosită eficient în misiuni.

Hector, amic vechi de-al lui Cooper, vine la pachet cu Bianca – capcana pentru urși care rupe orice inamic în două. De asemenea, el are un fluier de invidiat cu care atrage jivinele către capcană. În plus, mai are ceva tequila cu puteri tămăduitoare doar pentru el, pentru că "poțiunea" probabil i-ar ucide pe ceilalți. Hector este și singurul personaj capabil să omoare dintr-o singură lovitură cei mai rezistenți oponenți din joc, așa-zișii Long Coats.

... and the Voodoo

Eh, dacă până aici Desperados III pare destul de standard în materie de set-up pentru cei familiari cu RTT-urile, e timpul să vorbim despre a 5-a eroină din grup și preferata mea: Isabelle.

Apare un pic mai târziu în poveste, dar reușește să schimbe complet jocul datorită abilităților cu adevărat speciale pe care le posedă. Prima dintre ele se numește Mind Control și e extrem de utilă datorită haosului pe care-l poate cauza. Face exact ce spune, adică oferă posibilitatea de a controla un inamic. Acum, nu vă imaginați că gata, odată ce ai abilitatea asta poți să cureți harta. În funcție de nivelul de dificultate, numărul de utilizări este limitat și "muniție" pentru Mind Control se găsește foarte rar.

Cealaltă abilitate, care din fericire nu e limitată și de care am abuzat în prostie se numește Connect. Practic, realizează o conexiune între 2 ținte, iar ce pățește unul, pățește și celălalt. În 90% din cazuri, i se ia gâtul. În restul e împușcat. Cel puțin așa a fost în experiența mea. Isabelle mai are și o pisică foarte simpatică și periculoasă – practic dacă o vezi, urmează să mori foarte curând. E acolo să distragă atenția.

Dar degeaba avem abilități dacă n-avem și level design în care să le dezlănțuim – iar aici jocul stă iarăși foarte bine. Hărțile sunt măricele, posibilitățile tactice sunt destul de numeroase și odată începută misiunea, e treaba ta cum o termini – ai libertate totală. De asemenea, spre sfârșitul campaniei se deblochează o serie de challenge-uri, unde putem revizita hărțile cu anumite personaje. Foarte faine și provocările astea, chiar adaugă o doză bună de rejucabilitate.

Tactics, tobacco, patience

Pe partea de gameplay, Desperados III e destul de identic cu Shadow Tactics și te pune să faci abuz de savescumming. Adică quick save la fiecare 2 minute, chestie care ți-e repetată în tutorial și apare pe ecran ca alertă la fiecare 1 minut / 1 minut jumate / două minute (în funcție de cum îți setezi). Din fericire, poate fi și dezactivată.

Chestia asta te scutește un pic de niște bătăi de cap. În general, o partidă de Commandos 2 începea cu o analiză de hartă care dura 3-4 ore, timp în care erau urmărite mișcările fiecărui inamic și se luau notițe mentale și scrise pentru a pregăti planul. Primele 2-3 mișcări îmi ieșeau la perfecție, după care se întâmpla ceva nașpa, se dădea alarma sau muream... și dă-i și ia-o de la capăt. În Shadow Tactics ai avantajul că poți încerca și eșua folosind aceeași variantă și de câte 70 de ori, într-un timp relativ scurt. Dar până la urmă nu e obligatoriu să folosești această abordare, chiar dacă e recomandată de producători.

Practic, cred că cea mai bună comparație pe care o pot face în cazul lui Desperados III include un joc de șah: analizezi situația din teren și planifici cu câteva mișcări înainte.

Partea bună e că nivelurile de dificultate sunt variante și permit atât celor care joacă pentru prima oară un RTT, cât și veteranilor genului de joc să aibă parte de o experiență plăcută. Nivelurile sunt măricele (mi s-au părut mai mici decât cele din primul Desperados, dar s-ar putea să mă înșel) și cu vreo 2-3 excepții mi-au consumat cel puțin o oră/căciulă chiar și la gradul de dificultate Beginner.

Încă un avantaj e că poate fi jucat foarte bine și pe console: eu am făcut review la varianta de Xbox și controlul este optimizat foarte bine. Grafica nu e cea mai impresionantă, dar își face treaba cu brio pentru o strategie și ajută jocul să creeze atmosfera de Western pe parcursul celor 3 regiuni americane acoperite de poveste. Muzica e de asemenea foarte faină și contribuie mult la atmosferă.

A fistful of dollars

Jocul mai are câteva mecanici interesante care merită menționate. Prima este Shadow Mode, împrumutată și ea din Shadow Tactics, care îți permite să pui pauză jocului și să coordonezi mișcările a două sau mai multe personaje concomitent, cu o simplă apăsare de buton. Chestia asta e extrem de utilă și face diferența atunci când chiar ai impresia că o problemă e fără rezolvare. E o plăcere să iei gâtul a doi inamici care stau față în față cu Cooper și Isabelle (sau doar Isabelle care folosește connect) și să elimini un sniper cu Doc în același timp.

Toate personajele sunt dotate și cu arme de foc, iar unele dintre ele posedă abilități remarcabile. Spre exemplu, pușca lui Hector poate elimina până la 3 inamici, dacă sunt poziționați unul lângă celălalt. Dar pentru că jocul se bazează în principal pe stealth, muniția e foarte limitată. În plus, armele de foc atrag de obicei prea multă atenție, paznici și alarme. Dacă le folosești, iese urât.

Mult mai mișto sunt mecanicile prin care poți cauza morți "accidentale", împrumutate bănuiesc din seria Hitman. Un bolovan bine plasat, un baton de TNT detonat accidental (preferabil și cu un oponent controlat mental de Isabelle) sunt un deliciu și am încercat să profit de ele oricând mi-a fost posibil. Marele avantaj e că inamicii nu vor da alarma când o moarte pare accidentală... și se vor aduna mai mulți în același loc, deci vor deveni mai ușor de eliminat.

Altă noutate o reprezintă anumitele zone civile, de exemplu prin mijlocul unui oraș, unde inamicii nu te atacă dacă nu ai un comportament suspicios. Sunt destul de rar întâlnite, în 2-3 misiuni, dar e bine că sunt acolo. Ultima noutate ar fi funcția de replay, care mi se pare foarte, foarte tare. Practic, la sfârșitul misiunii îți arată o hartă cu toate mișcările pe care le-ai făcut, înregistrate. Fain.

Desperados III: The old and the new

Una peste alta, se vede că băieții de la Mimimi Games sunt pasionați de ceea ce fac și mă bucur că franciza Desperados a ajuns pe mâinile lor. Cumva, îmi pare rău că seria Commandos nu e tot la ei, dar tocmai am aflat recent că lucrează cineva și la un nou Commandos – deci vremurile se anunță promițătoare pentru pasionații RTT-urilor.

Dacă ar fi să-i reproșez ceva, atunci poate că voi preciza faptul că nu și-au asumat destule riscuri pentru a inova pe partea de gameplay. Parcă seamănă prea mult cu Shadow Tactics, deși nu este neapărat ceva rău. Totuși, aș fi preferat să semene mai mult cu seria Desperados. Au mai adăugat câte ceva, dar până la urmă au mers la sigur.

Ce pot să zic sigur e că jocul îmi place (mi l-aș fi cumpărat, dacă nu primeam key-ul de review) și că e adevăratul sequel al lui Desperados: Wanted Dead Or Alive. Un efort cinstit de la niște oameni pasionați care fac treabă bună și un adevărat must-have pentru pasionații RTT-urilor. Pentru cei care sunt doar curioși și vor să încerce jocul, aveți o porție bună de demo aici (da, demo, în 2020!!!). Plus, eventual, așteptați o reducere dacă nu vă convinge demo-ul să săriți cu 50-60 de euro. Dacă mai vreți o părere, luați și review-ul video de la Marco, pe care-l găsiți mai sus.

8,5

Testat pe: Xbox One
Disponibil pe: PC, Xbox One, PS4
Gen: RTT
Producător: Mimimi Games
Distribuitor: THQ Nordic
Data lansării: 16 iunie 2020

[shareaholic app="share_buttons" id="5459476"]



Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/review-desperados-iii/
Sort:  

Congratulations @nivelul2! You have completed the following achievement on the Hive blockchain and have been rewarded with new badge(s) :

You published more than 100 posts. Your next target is to reach 150 posts.

You can view your badges on your board And compare to others on the Ranking
If you no longer want to receive notifications, reply to this comment with the word STOP

Do not miss the last post from @hivebuzz:

Introducing the HiveBuzz API for applications and websites
Support the HiveBuzz project. Vote for our proposal!