Capitolul 2
Cafeaua de poveste
Urcând la apartamentul Alinei, nu puteam să concep ce se întâmplă cu mine. Inima îmi bătea, sărind din piept parcă. Aveam emoții ca o fetișcană de 15 ani. Parcă eram aceea fată din nou plină de emoții. Fiecare scară pe care o străbăteam părea a fi o treaptă din viața mea. Nu îmi venea a crede că parcă existau speranțe de a alunga singurătatea în care trăiam.
Ajungând la ușă nu puteam să mă hotărăsc dacă să intru sau nu. Era o barieră pe care parcă nu eram pregătită să o trec. Era o ușă care îmi deschidea noi orizonturi, care parcă nu mai eram pregătită să le mai văd la aceasta vârstă. Eram trecută prin atâtea încât nu știam sigur dacă mai am energia necesară să ies din confortul asiduu pe care mi-l creasem în propria mea singurătate.
Ușa era deschisă, iar eu stăteam ca o stană de piatră neștiind ce sa fac. Știu, vi se pare prostesc, dar pentru câteva secunde am rămas blocată fără nici un motiv anume.
– Ce faci nu intri?! spuse Alina.
– Ba da, stai doar să-mi trag suflul un moment.
Intru și mă așez pe scaunul indicat de gazdă la masa din bucătărie. Inima începe să mi se liniștească. Încercam să îmi explic teama, emoțiile, dar nu puteam.
– Te servesc cu o cafea…
– Da Alina, mulțumesc.
– Of! nu mai am cafea…MARIA! MARIA! hai în bucătărie te rog!
– Stai liniștită, nu este nevoie să te deranjezi. Un pahar de apă îmi este de ajuns.
– Nu este nici un deranj, stai liniștită dragă. MARIA! ce faci de nu vi odată?
– Imediat! se aude o voce din camera cealaltă.
Sub ochii mei apare o copilită de maxim 16 ani, slabă, cu parul negru de cărbune și cu niște ochi verzi ca cea mai frumoasă pajiște pe care mi-o puteam aminti. O fată frumoasă cu buze roșii ca cel mai cald apus.
– Maria du-te te rog până la alimentara și ia 200 de grame de cafea de care ai luat și data trecută. Să nu uiți să îi spui să o macine mărunt pentru ibric.
Și țuști Maria a plecat alergând pe scări în jos.
– Maria mai încet…vezi să nu te lovești că mă omoară mă-ta.
Alina se întoarce spre mine și-mi spune:
– Ea e Maria, nepoata mea de 15 ani. O bătaie de cap, dar măcar cât timp ei sunt plecați în delegații, apartamentul ăsta se mai umple un pic de energie.
– E frumoasă. Îmi aduce aminte de mine la vârsta ei.
– Îți adune aminte de tine? Sunteți două picături din aceeași lacrimă. Semănați leit. Vrei să îți arăt poza cu noi două de când aveai 15 ani să vezi?
– Nu…nu e nevoie. Cred că mă pot recunoaște și singură. Semănăm mult, dar sper să nu aibă același trecut!
– Ce trecut Mara? Ce trecut? Ești sănătoasă, ești în putere, ai o casă.
– Ce pot vrea mai mult? Hmm…Dumnezeu mi-a dat tot ce mi-am dorit de la viață. Mi-a dat și nu am știut să apreciez! Mi-a dat și apoi rând pe rând tot El mi le-a luat. Mi-a luat chiar și darul de a da viață!?
– Îmi pare rău să aud asta. Îmi cer scuze de întrebare.
– Nu-i nevoie să te scuzi, nu aveai de unde…
Ușa se deschide trântindu-se.
– Gata am ajuns, spuse Maria abia respirând.
– Ți-am spus să nu mai trântești ușa și ce ți-am spus despre alergatul pe scări! Într-o zi o să pici și o să-ți spargi capul sau o să-ți rupi vreun os. Dă cafeaua încoace. Cum îți place cafeaua Mara? Mai tare? spune Alina temperându-și vocea.
– Oricum este bine. Bună Maria eu sunt Tamara.
– Sărut-mâna. Pot să stau și eu cu voi bunică? Să mă joc cu câinele?
– Du-te în camera ta. Nu e frumos să stai în gura oamenilor mari!… punând ibricul pe foc.
– Las-o să stea, nu ma deranjează. Desigur că te poți juca cu Onyx.
Fără să mai stea pe gânduri a sărit direct la gâtul câinelui.
– Ai grijă să nu te muște!
– Stați liniștită că eu iubesc animalele. Nu mă mușcă ele pe mine.
– Cum o mai duci Mara? Ce ai mai făcut?
– De unde să încep?
– Cu începutul! spune Alina zâmbind…Ce mai face Șerban?
– Șerban?! Nu a fost niciodată un Șerban pentru mine. Soțul meu, D-zeu să-l odihnească, a fost Vlad.
Maria ridică capul de la Onyx și spune:
– Șerban, Vlad, eu nu mai pricep nimic.
– Maria ce ți-am spus eu despre băgarea în discuțiile oamenilor?
– Las-o Alina, nu este nici un deranj. Este și ea curioasa. Unde rămăsesem?… Ah da! M-am căsătorit cu Vlad, omul pe care l-am iubit timp de 32 de ani până m-a părăsit lăsându-mi-l pe Onyx ca și înlocuitor. Om pe care nu l-am putut face tată niciodată și care, zi de zi, mi-a arătat că mă iubește ca în prima zi și care nu mi-a reproșat niciodată nimic.
– Păi și Ștefan? întreabă Maria. Ștefan cine e?
– Prima și marea mea iubire…spun eu cu ochii înlăcrimați.
– De ce plângi tanti? Buni de ce plânge tanti?
– Vezi dacă ești băgăcioasă! Uite ce i-ai făcut Marei!
– Nu stai liniștită, nu e vina fetei. Sunt amintirile care mă străpung câteodată.
– Dacă vreți să vă povestesc anii trecuți de când nu ne-am mai văzut, vom avea nevoie mai mult decât o cafea Alina!?
– Ah cafeaua…am uitat de ea…bine ca nu a dat în foc. Cât zahăr vrei Mara?
– Fără zahăr te rog și cu puțin lapte.
– Nu văd nici o problema în numărul cafelelor. Oricum nu am nimic de făcut mai bun. Abia ne-am întâlnit după atâția ani. Tu văduva, eu femeie pe care a lăsat-o bărbatul pentru alta, nu văd nimic mai bun de făcut decât să povestim și să ne reluăm prietenia care până acum câteva minute nici măcar nu știam că mai există.
– Tanti Mara?
– Da Maria?
– Eu sunt la filologie și avem temă pentru sfârșitul școlar să scriem o poveste de orice gen. Pot să îmi iau un carnețel și să notez câteva idei din amintirile tale pentru a mă folosi de ele.
– Desigur, nu mă deranjează, dar vezi să mă faci, în povestea ta, măcar la fel de frumoasă ca tine.
– Of copii ăștia din ziua de astăzi! Tot mai băgăreți sunt!
– Las-o Alina. Sunt chiar mândră că este interesată de povestea mea.
Maria vine cu un caiet din camera cealaltă și se așează pe jos lângă Onyx. Cu o față plină de bucurie parcă așteptă să scot fiecare cuvânt pe gură pentru a-l putea sorbii.
Sursa foto: Geanina Stanciu
Well written
Salut. Ai un content foarte calitativ. Daca ai putea posta in engleza ai da lovitura! Mult succes!
Salut. Multumesc de sfat. Este cartea pe care o scriu :) . Sa stii ca nu m-am gandit sa o scriu si in engleza.
Hi! I am a robot. I just upvoted you! I found similar content that readers might be interested in:
https://raulburlacu.wordpress.com/2016/10/24/o-dragoste-a-doi-purtata-n-patru-2/
I know. It's my first blog...I've started moving content here...