NEXT LEVEL Podcast, Ep. 81: Reîncă(r)cat

in #activision4 years ago


În fiecare duminică seara, începând cu ora 20:00, ne strângem live în diverse formații, cu sau fără invitați speciali, și dezbatem cele mai recente apariții și evenimente din industrie, dar găsim mereu motive ca să ne întoarcem în timp. Exact asta s-a întâmplat și în cel mai recent episod din telenovela NEXT LEVEL Podcast, Ep. 81. Reîncă(r)cat.

Invitatul special al ediției este Vlăduț, fan NIVELUL2 și NEXT LEVEL Podcast declarat, care ne-a trimis înapoi în 2020, amintindu-ne de ce a fost atât de bun The Last Of Us Part II și nu prea. Tot de la el aflăm cu surprindere că "toate publicațiile" l-au declarat jocul anului, doar ca să ne aducem aminte de Ghost of Tsushima. Din nou, pentru că am stabilit deja care este jocul anului 2020 la NIVELUL2.

În mod ciudat, am reușit să dedicăm din nou o parte din podcast jocului Call of Duty Warzone, în speranța că e pentru ultima dată, dar recuperăm cu o mică disecție a seriei Uncharted, unde Nadine Ross era mereu nejustificat de puternică în luptele cu Nathan și Sam Drake. Încă ne întrebăm de ce, deși avem vagi bănuieli, dar înainte să o dăm în alte conspirații mondiale, Vlad salvează situația și ne reamintește că a publicat un review pentru jocul A Short Hike, pe care l-a butonat la recomandarea lui John Romero.

Inevitabil, încă mai discutăm despre Cyberpunk 2077 și ajungem să îl comparăm cu Grand Theft Auto V, care a făcut în urmă cu cinci ani ceea ce primul (încă) nu a reușit, deși a stat pe banca de lucru cel puțin 7 ani. Un motiv suficient de bun ca să ne amintim și de alte titluri din seria GTA, și uite așa ajungem la Mafia, dar nu înainte să abordăm povestea din Syberia și asemănările cu situații care s-ar fi putut întâmpla în România.

Pe undeva, tot în episodul 81, Aidan reușește să ne întoarcă la retro gaming si ce însemna să te joci în preistorie, ne întrebam de ce nu mai avem fetishuri pentru tot ce înseamnă hardware de gaming nou și aflați de ce a murit 3D-ul, în timp ce VR-ul încă este viitorul.

În încheiere, Vlad ne (în)cântă la un furtun. Și cu asta cred că am spus tot.

Episodul poate fi ascultat și pe Apple Podcasts, Spotify, Anchor (nu necesită cont) și Google Podcasts.

De asemenea, vă reamintim că în ultimul an am lansat 3 reviste în format digital și am avut grijă să le facem câteva cadouri donatorilor de pe Patreon, în ediții tipărite la calitate superioară. Dacă vă place ceea ce facem și vreți ne susțineți, presupunând că nu o faceți deja, fie cu o bere per episod, fie pentru a intra în posesia viitoarelor ediții tipărite ale revistei NXT LVL, dar nu numai, puteți face donații aici.

Și dacă vreți doar să citiți revistele, în format digital, veți găsi două dintre ele în partea dreaptă a site-ului nostru. Le puteți descărca, imprima, chiar să faceți o afacere din vânzarea lor către alți nostalgici. Important este ca articolele să fie citite.



Posted from my blog with SteemPress : https://nivelul2.ro/next-level-podcast-ep-81-reincarcat/